De ce e vital să vorbim bine în public?
În topul temerilor omului modern, frica de a vorbi în public (glassofobia) se situează intre primele locuri. Ea depășește chiar și frica de moarte, fapt care l-a făcut pe comicul Jerry Seinfeld să tragă concluzia că, la o înmormântare, cei mai mulți oameni ar prefera să se afle în sicriu decât să fie nevoiți să spună necrologul…
De ce ne este atât de frică să vorbim în public?
Sunt mai multe motive:
– ne confruntăm cu o situație neobișnuită (nu vorbim în fiecare zi în fața unui public);
– avem un sentiment de izolare, de vulnerabilitate (suntem singuri la tribună, cu o mulțime de ochi ațintiți asupra noastră);
– suntem măcinați de gândul că ne vom face de râs (și că vom deveni astfel un subiect de amuzament general).
Problema e că nu avem cum să scăpăm de vorbitul în public. Pe măsura ce creștem profesional și devenim experți în domeniul nostru de activitate, încep obligatoriu să apară și solicitările de a împărtăși experiență și informațiile pe care le deținem, vorbind unui public mai mult sau mai puțin numeros.
Vorbitul în public este, deci, o chestiune care vine la pachet cu succesul în cariera. Așa că alegem: ori rămânem la stadiul de juniori toata viața, ori creștem din punct de vedere profesional, doar că atunci va trebui să învățăm, vrând-nevrând, să vorbim în public.
Desigur, de mare ajutor este practica propriu-zisă. Experiența pe care o căpătați după fiecare sesiune de vorbit în public este greu de înlocuit și majoritatea speakerilor care sunt foarte buni au cel puțin 1.000 de ore petrecute în fața unor săli pline. Există însă și strategii care va ajuta să scurtați mult drumul spre a deveni un speaker foarte bun sau, cel puțin, spre a scăpa de angoasa vorbitului în public.
Grupul de initiativa JCI Prahova va invita sa descoperiti de ce e vital sa vorbim bine in public si cum putem, chiar daca suntem la inceput, sa avem o prezentare de impact si sa comunicam eficient.
Obiectivul acestui eveniment este constituirea unui grup real de suport ce va media intalniri constante intre antreprenori , lideri locali, persoane interesate de vorbitul in public si membrii JCI (actuali si potentiali) in vederea intelegerii si dezvoltarii abilitatilor de a vorbi in public, de a tine un discurs, de a comunica eficient.
Urmarea concreta a evenimentului va fi stabilirea unui calendar pentru Grupul de Public Speaking al GI JCI Prahova.
Cei mai curajosi se pot inscrie si la competitia de mini-discursuri si pot castiga un premiu surpriza.
Invitati:
Sorin Peligrad – Trainer, Formator de formatori, Trainer NLP recunoscut national de catre ARONLP si international de catre IANLP, motivational speaker, VP Dezvoltare Regiunea Sud JCI Romania 2013
Liviu Vasilescu – Vicepreședinte Comunicare 2013 JCI Buzău.
Cu o experiență de peste 3 ani în training, Liviu consideră că dezvoltarea personală este cheia succesului în viață și crede cu tărie că învățarea se poate face la orice vârstă, atât timp cât oamenii au parte de o experiență pozitivă.
Locatia : va fi confirmata curand
Acces : Gratuit
Inscriere: