Un număr de 2.000 de micro-întreprinderi din România pot primi împrumuturi de maximum 25.000 de euro printr-o facilitate acordată de Comisia Europeană.
Aşa numitul “Instrument European de Microfinanţare Progress” a semnat un acord de împrumut de 8 milioane de euro cu instituţia română de microfinanţare Patria Credit, a anunţat Comisia Europeană.
El va permite acordarea de împrumuturi cu o valoare maximă de 25.000 de euro unui număr de peste 2.000 de micro-întreprinderi din România. Este cel de-al cincilea acord şi cel mai mare de până acum din cadrul Instrumentului European de Microfinanţare Progress, potrivit Comisiei.
Microfinanţarea Progress dispune de un buget de 200 de milioane de euro din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii. El are ca scop sprijinirea microîntreprinderilor sau persoanelor fizice autorizate care au dificultăţi în obţinerea de credite de la băncile comerciale. Microfinanţarea Progress nu oferă finanţare în mod direct microîntreprinderilor sau persoanelor fizice, ci prin intermediul instituţiilor ce acordă astfel de microfinanţări.
in romania nu este activa microfinatarea progress
Am vorbit cu un IFN ( patria Credit ) care a lut ceva bani dar nu sunt in conditiile progress