Ziarul Financiar începe campania “Debirocratizaţi economia”. Citiţi astăzi cât de complicat este pentru o persoană fizică să-şi facă cea mai simplă formă de business: PFA, adică persoană fizică autorizată.
Dacă un muncitor într-o fabrică de pâine vrea să-şi facă o mică afacere cu covrigi, nu poate merge într-un singur loc, la o unică instituţie care în două ore să îi elibereze actele necesare, ci trebuie să se apuce de un adevărat slalom.
Acte legalizate la notariat, autorizaţie de la asociaţia de proprietari privind folosirea sediului profesional (în cazul în care covrigăria se deschide la parterul unui bloc), dosar cu minimum opt acte la Oficiul Registrului Comerţului Teritorial (ORCT).
“E abstractă procedura asta: cu atâtea acte şi cereri. Nici măcar nu ştiu cum să completez formularele. M-aş aştepta să găsesc…cititi continuarea AICI
Da, si mie mi-a luat o gramada de timp sa-mi deschid PFA-ul. Parca as fi deschis un centru de cercetare 🙂
Pai in primul rand a trebuit sa fac o scoala in domeniu, si apoi am continuat cu actele necesare si terminand cu plata unei sume de bani la trezorerie, etc.
Nu mai stiu exact ce mai era, au trecut ceva ani de atunci… 2007.